Dormitor în sufragerie: Cum amenajezi un colț de odihnă în living?

29/04/2022

Ideea de a amenaja un colț de odihnă în living nu este cu siguranță una nouă. De fapt, este una pe care mulți o iau în calcul atunci când vine vorba de amenajarea unei sufragerii la bloc.  

Să transpui această idee în practică poate fi însă destul de dificil. Nu este suficient să fii pasionat de amenajări interioare; dacă vrei să obții un dormitor în sufragerie, trebuie să știi cum poți folosi spațiul pe care îl ai la dispoziție, de ce mobilier ai nevoie și cum te poți asigura că rezultatul nu va fi o încăpere înghesuită și întunecată. 

Am pregătit pentru tine câteva recomandări privind modul în care ar trebui să abordezi acest proces, precum și câteva idei pe care le-ai putea folosi. 

Cuprins: 

Cum integrezi dormitorul în living

Idei de amenajarea a unui colț de odihnă în livingul tău

Folosește o canapea extensibilă

Profită de spațiul vertical

Înlocuiește canapeaua cu un pat

Rezervă un colț al încăperii pentru dormitorul tău

Folosește o altă piesă de mobilier pentru a delimita cele două zone

Creează o zonă intimă cu ajutorul pereților din sticlă

Sfaturi practice

Cum integrezi dormitorul în living

Sunt mai multe lucruri de care ar trebui să ții cont atunci când vrei să amenajezi un living și un dormitor în aceeași încăpere: 

  • Spațiul disponibil 

Cât de mare este camera respectivă? Care este forma ei? Unde sunt amplasate ferestrele? Ai o bucătărie open-space? Este vorba de un apartament duplex, unul decomandat, semidecomandat sau nedecomandat ori de o garsonieră? Acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri vor influența toate deciziile tale. 

  • Mobilierul 

Probabil va trebui să renunți la cel puțin câteva dintre piesele de mobilier pe care deja le ai sau să le schimbi destinația pentru a obține suficient spațiu, mai ales dacă intenționezi să folosești un pat normal. 

  • Delimitarea dormitor-living 

Un alt aspect cu privire la care va trebui să iei o decizie se referă la modul în care vor fi delimitate cele două spații. Vrei să modifici complet planul încăperii sau vrei ceva mai simplu, cum ar fi să folosești draperii, paravane ori doar covoare pentru a separa vizual colțul de odihnă de sufragerie?

  • Stilul de amenajare 

Te atrage un model de living modern sau ai prefera unul clasic? Ești adepta stilului minimalist sau eclectic? Este important să decizi de la început spre ce stil de amenajare înclini pentru a putea obține un living și dormitor 2 în 1 amenajat unitar.

  • Cât de des și de cine va fi folosit acel dormitor

Un alt detaliu de care trebuie să ții cont este cât de des va fi folosit zona respectivă. Este nevoie de un colț de odihnă doar pe timpul nopții sau și în timpul zilei? Va fi folosit în fiecare zi sau se vrea a fi mai mult un spațiu destinat musafirilor ocazionali? 

Dacă va fi folosit zi de zi, cine o va face? Un copil sau un adult?

  • Bugetul 

Cu cât suma pe care o ai la dispoziție este mai mare, cu atât mai multe modificări vei putea face spațiului, în special atunci când vine vorba de delimitarea celor două zone. 

Mai mult decât atât, stabilirea unui buget încă de la început te va împiedica să cheltuiești mai mult decât îți dorești sau îți permiți pentru acest proiect. Un buget mic nu înseamnă că nu poți să obții ceea ce-ți dorești. Va trebui doar să dai dovadă de ceva mai multă creativitate și să folosești piesele de mobilier pe care deja le ai. 

Idei de amenajarea a unui colț de odihnă în livingul tău

Iată și câteva idei care te vor ajuta să obții spațiul multifuncțional pe care ți-l dorești.

  • Folosește o canapea extensibilă

Mobilierul din imagine poate fi comandat de aici.

Probabil cea mai des folosită soluție și prima la care ne gândim întotdeauna când avem nevoie de un spațiu de dormit în plus o reprezintă amenajarea unui dormitor cu o canapeaua extensibilă. Este perfectă mai ales pentru livingurile mici, în care pur și simplu nu mai ai loc să adaugi alte piese de mobilier și nici nu poți renunța la cele deja existente. 

În timpul zilei ai la dispoziție o canapea confortabilă, care se va potrivi în orice spațiu, indiferent de schema de culori folosită, iar noaptea se transformă într-un pat în care te vei putea odihni bine. Pernele, pilota și cearceaful pot fi păstrate în lada de depozitare, așa că nu trebuie să găsești un alt loc și pentru acestea. 

Dacă alegi canapeaua potrivită, poți să fii sigură că o vei folosi oricât de des ai nevoie, fără a te teme că se va strica. 

  • Profită de spațiul vertical 

Mobilierul din imagine poate fi comandat de aici

O soluție bună la care poți apela atunci când ai nevoie și de spațiu de depozitare, dar nu ai la dispoziție o cameră foarte mare, o reprezintă folosirea spațiului vertical. Poți combina, de exemplu, o canapea extensibilă cu dulapuri tip pont pentru a obține un living confortabil în timpul zilei și un dormitor clasic pentru momentele în care vrei să te odihnești.

  • Înlocuiește canapeaua cu un pat 

Te temi că o canapea nu se va dovedi confortabilă noapte de noapte și vrei totuși să ai patul tău, cu o saltea moale? Nicio problemă. Poți renunța la canapea în favoarea acestuia din urmă. 

Pentru a avea totuși și un living funcțional, mai ales dacă nu ai o bucătărie prea spațioasă, păstrează masa și scaunele; în acest fel, oaspeții tăi vor avea un loc unde să se așeze când îți trec pragul. 

O idee bună pentru a delimita cele două zone o reprezintă construirea unei perete despărțitor. Exemplul din imaginea de mai sus este perfect pentru acele încăperi în care există o singură fereastră și nu vrei să pierzi lumina naturală. Găsești aici câteva idei de paturi pentru sufragerie care vor arăta bine în orice spațiu. 

  • Rezervă un colț al încăperii pentru dormitorul tău 

Mobilierul din imagine poate fi achiziționat de aici

O altă soluție pentru a avea un dormitor în sufragerie este aceea de a rezerva un colț al încăperii acestui scop. Folosește un pat cu ladă pentru a câștiga un spațiu în plus de depozitare. Patul de colț LINEA, cu suport saltea fix și elemente tapițate cu piele ecologică, a fost special creat pentru camere înguste și lungi, așa că poți să fii sigură că se va încadra în spațiul de care dispui.

Câteva etajere, un afiș interesant și ai obținut un spațiu a cărei destinație este clară. Dacă livingul este suficient de mare, poți include și un dulap în care să poți păstra hainele. 

  • Folosește o altă piesă de mobilier pentru a delimita cele două zone

Această variantă este potrivită pentru încăperile mai mari și în care există suficientă lumină naturală. Folosește o piesă de mobilier, cum ar fi o bibliotecă, de exemplu, pentru a separa zona de dormit de cea de zi. 

Pentru a profita la maxim de spațiul pe care îl ai la dispoziție, o idee bună este să apelezi tot la un pat cu dulapuri suspendate tip pont. Vei găsi aici mai multe variante din care poți alege. 

  • Creează o zonă intimă cu ajutorul pereților din sticlă  

O soluție poate nu ieftină, dar cu siguranță practică, o reprezintă delimitarea zonei de dormit de restul încăperii cu ajutorul unor pereți de sticlă. În acest fel, nu se va pierde nimic din lumina naturală și vei obține un colț mai intim și mult mai bine izolat fonic. 

Este o soluție pe care ai putea să o iei în calcul, dacă bugetul și spațiul disponibil îți permit, mai ales în cazul în care ai și o bucătărie open space. 

Sfaturi practice 

Unele dintre ideile de mai sus le poți pune în practică chiar dacă ai o încăpere mai mică; altele sunt potrivite pentru camere mai mari, în care pot fi create două zone separate. 

Indiferent de modul în care alegi să faci acest lucru, atunci când vine vorba de amenajarea dormitorului în sufragerie trebuie să ții cont de câteva lucruri: 

  • Planifică și măsoară cu atenție înainte de a cumpăra o piesă de mobilier nouă; 
  • Folosește culori deschise, care vor face camera să pară mai luminoasă și mai mare; 
  • Optează pentru canapele sau paturi ce oferă și spațiu de depozitare; 
  • Pentru a delimita cele două zone, folosește piese de mobilier sau paravane care să nu blocheze lumina naturală. De exemplu, dacă ai un buget mic poți folosi în acest scop o perdea transparentă. 

Nu toți locuim în case sau penthouse-uri spațioase. Asta înseamnă că uneori, dacă avem nevoie de un dormitor în plus, trebuie să dăm dovadă de puțină creativitate în amenajarea livingului.

Folosind piesele de mobilier potrivite și cu puțină atenție, poți obține un spațiu funcțional, dar și plăcut în același timp. 

Meta descriere: Cand nu ai prea mult spatiu la dispozitie, amenajarea unui dormitor in sufragerie poate fi o necesitate. Afla cum poti obtine o camera multifunctionala.