Te-ai mutat în casă nouă sau renovezi apartamentul și nu știi dacă să alegi pentru dormitor un pat sau o canapea extensibilă? Ai ajuns unde trebuie, pentru că în acest material ți-am pregătit toate informațiile de care ai avea nevoie pentru a opta pentru varianta cea mai potrivită pentru tine. Iată care sunt avantajele și dezavantajele ambelor opțiuni.
Fără îndoială, primul și cel mai important avantaj al unui pat matrimonial are legătură cu suprafața pe care acesta o oferă. Fiind de cele mai multe ori mai încăpător decât o canapea extensibilă, patul este perfect pentru tine dacă îți place să stai cât mai lejer atunci când te odihnești. În plus, un somn într-un pat va fi întotdeauna mai confortabil decât unul pe o canapea, oricât de comodă ar părea aceasta. Dacă folosești o saltea ortopedică, șansele să te trezești mai obosit decât te-ai culcat sau cu dureri de spate sunt aproape nule.
Mai mult decât atât, recondiționarea unui pat este mult mai accesibilă ca preț și timp de execuție, așa că te poți bucura de investiția făcută în acest corp de mobilier pentru ani la rândul.
Nu avem cum să nu începem această categorie tot cu ideea suprafeței patului, de data aceasta privită ca un dezavantaj. Dacă dormitorul tău este unul micuț sau dacă locuiești într-o garsonieră, poziționarea unui pat în mijlocul sau colțul camerei ar bloca o suprafață destul de mare din încăpere. Spațiul rămas liber ar fi unul destul de îngust, ceea ce s-ar putea să te dezavantajeze. Un posibil alt dezavantaj al unui pat ar fi acela că la prețul acestuia se vor mai adăuga și prețurile unei somiere și ale unei saltele.
În oferta noastră vei găsi atât paturi de o persoană, cât și paturi matrimoniale, așadar, înainte de toate, va trebui să stabilești dimensiunea pe care acesta va trebui să o aibă. În plus, vei putea alege și paturi de colț sau paturi tapițate, în funcție de nevoi sau preferințe.
Excelente mai ales pentru camerele de oaspeți, în camera copilului sau în living, canapelele extensibile își pot găsi un loc de cinste și în dormitor, mai ales dacă dimensiunea acestei încăperi este una redusă. Principalul avantaj al acestora este reprezentat de versatilitatea lor. Mai exact, pe timpul zilei canapelele pot reprezenta locul perfect pentru a bea cafeaua, pentru a citi sau pentru a urmări serialul preferat, în vreme ce noaptea acestea pot ține loc de pat. Fiind gata de utilizat ca atare, canapelele extensibile nu mai au nevoie decât de lenjerie, pernă și o pătură pentru a se transforma în loc de dormit.
Ținând cont de faptul că ziua își va juca rolul principal, cel de canapea, pentru ca noaptea sau la nevoie să ia forma unui pat, canapeaua extensibilă se poate uza relativ repede. Sistemul său poate ajunge să fie suprasolicitat din cauza nevoii de a o extinde, așa că e posibil să aibă nevoie de reparații, la un moment dat. Recondiționarea unei canapele poate dura și câteva zile, perioadă în care, desigur, nu o vei putea folosi. Mai mult decât atât, spre deosebire de un pat, canapeaua este mai puțin confortabilă atunci când este folosită pentru o perioadă îndelungată.
Dimensiunea este primul aspect care contează atunci când îți alegi o canapea extensibilă pentru dormitor. Dacă vei așeza canapeaua într-o extremă a încăperii, poate cea mai bună variantă pentru tine ar fi cumpărarea unui colțar extensibil. Mai poți ține cont de tapițeria canapelei, dar și de culoarea acesteia, dacă dorești să o asortezi cu restul camerei.
Fă din dormitorul tău un loc primitor în care să te simți excelent și să-ți găsești confortul imediat.