9/9

Cum se pune corect tapetul - 11 pași practici pentru o treabă ca la carte

25/10/2018

Tapetul oferă culoare și bun gust unei încăperi, indiferent de utilitatea acelui spațiu. Ales corect, în funcție de stilul camerei, luminozitate și dimensiuni, tapetul poate transforma rapid întreaga atmosferă a acelui loc, fiind de altfel un detaliu ce nu poate trece niciodată neobservat.

Mai mult decât atât, tapetul rezolvă o problemă cu care foarte multe persoane se confruntă: murdărirea în timp a pereților, lucru ce poate fi o adevărată pacoste din punct de vedere vizual. Te tentează ideea tapetului pentru dormitor, living, holuri sau camera celui mic? Ai vrea să îl aplici singur, însă nu prea ai idee despre cum funcționează lucrurile?

Te afli atunci în locul potrivit, fiindcă vei găsi mai jos cel mai util ABC pentru a pune corect tapetul în casa ta. Să începem:

1. Pregătirea suprafeței

2. Pregătirea materialelor

3. Măsurarea înălțimii peretelui

4. Decuparea peretelui în fâșii

5. Păstrarea unei cursivități a modelului

6. Aplicarea uniformă a adezivului

7. Îndoirea capetelor de tapet

8. Fixarea foliilor de tapet

9. Înlăturarea surplusului de tapet

10. Evitarea suprapunerilor

11. Îndepărtarea excesului de adeziv

  1. Pregătirea suprafeței

Înainte de aplicarea propriu-zisă a tapetului pe care l-ai achiziționat, trebuie să te asiguri că pereții sunt extrem de bine neteziți și curățați, lipsiți de orice denivelare sau pete de murdărie. Mai mult decât atât, trebuie să demontezi absolut toate prizele și întrerupătoarele din încăperea respectivă. Pregătește din timp un colț de lucru (eventual cea mai voluminoasă masă de care dispui), în care să poți tăia în fâșii tapetul pe care vrei să îl aplici.

2. Pregătirea materialelor

Asigură-te că ai la îndemână absolut toate instrumentele necesare lipirii tapetului pe tavan, pentru a nu fi nevoit apoi să întrerupi întregul proces, odată ce descoperi că nu ai unealta potrivită . De pe listă nu trebuie să lipsească: un cutter, o riglă, trafaletul pentru aplicarea materialelor și o scară de dimensiuni potrivite pentru spațiul de lucru.

3. Măsurarea înălțimii peretelui

Pentru a te bucura la final de un rezultat de excepție, trebuie să măsori cu exactitate dimensiunile pereților pe care vei lipi apoi fâșiile de tapet.

4. Decuparea tapetului în fâșii

Începe apoi să tai fâșii de tapet folosindu-te de o riglă, dar ține cont de un aspect extrem de important: asumarea unei anumite marje. Taie așadar cu 5-10 cm în plus pentru fiecare fâșie de tapet, față de dimensiunile măsurate inițial.

5. Păstrarea unei cursivități a modelului

De cele mai multe ori, tapetul se bucură de un model grafic, pentru a oferi camerei respective un aspect mult mai special. De aceea, atunci când te apuci de tăierea fâșiilor din tapet, nu uita să secționezi materialul astfel încât să se păstreze o cursivitate a modelului, odată aplicat tapetul pe perete.

6. Aplicarea uniformă a adezivului

Mai ții minte de colțul de lucru despre care vorbeam mai devreme? Este foarte util în acest pas, pentru a aplica în mod uniform adezivul pe fâșiile de tapet. Îți recomandăm să folosești cea mai voluminoasă masă din casă, pentru o libertate foarte bună în mișcări. De asemenea, pereții pe care vei lipi trebuie să fie și ei foarte bine unși cu adeziv. Trafaletul este o unealtă extrem de eficientă pentru acest pas al întregului proces.

7. Îndoirea capetelor de tapet

Trebuie să lucrezi cu un tapet extrem de maleabil, pentru un mai bun control al său, în momentul aplicării. De aceea, îți recomandăm să îndoi capetele părții pe care ai aplicat adezivul. Așteaptă apoi preț de 5-10 minute, pentru ca materialul să se înmoaie puțin.

8. Fixarea foliilor de tapet

De sus în jos! Aceasta este mișcarea pe care trebuie să o faci, cu fiecare folie de tapet aplicată pe perete. Mare grijă asupra unui aspect extrem de important: trebuie să elimini toate bulele de aer, cu ajutorul unui material cauciucat, urmărind de altfel (de sus în jos) mișcarea de aplicare a tapetului.

9. Înlăturarea surplusului de tapet

Dacă ai respectat exact indicațiile pe care ți le-am oferit până acum, vei rămâne în final cu un surplus de tapet, atât în partea de sus a peretelui, cât și în cea de jos. Folosește din nou cutter-ul și rigla, pentru a elimina acest surplus de material.

10. Evitarea suprapunerilor

În acest pas, lucrurile se complică puțin, însa dacă reușești să alături extrem de bine fâșiile de tapet ȘI NU SĂ LE SUPRAPUI, te vei bucura de un rezultat absolut fabulos. Fără spații libere, fără fâșii suprapuse - iată ce trebuie să obții la finalul acestui pas.

11. Îndepărtarea excesului de adeziv

În finalul acestei lucrări, tot ce trebuie să mai faci este să înlături excesele de adeziv, cu ajutorul unei lavete.

Iată cum poți pune chiar tu tapet pe pereții casei tale. Cât despre cel mai potrivit loc de unde poți cumpăra cele mai frumoase modele de tapet, știi foarte bine că tamos.ro este locul în care găsești absolut tot ce cauți, pentru o amenajare de vis a casei tale.


Comment-uri

Nici o postare găsită

Postare noua

Your name will appear next to your review or comment, visible to everyone. We (TAMOS.RO) also save your IP address as a security precaution, but in can only be viewed by our staff. It will remain in our system until you withdraw your consent. If you’d like to have your personal data removed, send an email to online@tamos.ro.

If you believe that your personal data has been misused, you have the right to lodge a complaint with a supervisory authority. We’re obliged by EU General Data Protection Regulation to let you know about this right; we don’t actually intend to misuse your data.