Amenajarea unui spatiu de mici dimensiuni reprezinta o provocare pentru multi dintre noi. Delimitarea corecta a zonelor cu utilitati diferite, folosirea eficienta a spatiului si armonizarea functionalitatii cu estetica sunt doar cateva dintre provocarile care apar la capitolul ”amenajare garsoniera”. Pentru a finaliza, conform asteptarilor, lucrarile de modernizare a apartamentelor mici, cum este si cazul garsonierelor, trebuie sa urmezi 5 reguli de aur:
Pentru a obtine mai mult spatiu in mica ta garsoniera, apeleaza la o solutie drastica: demolarea peretilor despartitori care se afla intre bucatarie si sufragerie. Pentru acest lucru vei avea nevoie de autorizatie, in prealabil si de putina creativitate mai apoi! In acest fel, in loc de doua inceperi vei obtine un open space, adica un spatiu foarte modern, care iti ofera mai multe posibilitati in ceea ce priveste amenajarea.
Din contra, nu iti surade foarte tare ideea de a darama peretele care desparte bucataria de sufragerie, deoarece te temi ca mirosul de mancare va persista in intreaga casa? Atunci iti propunem exact contrariul, anume sa transformi open space-ul in doua camere separate. Pentru a face diferenta intre aceste doua zone distincte poti folosi un perete de sticla, care reprezinta o solutie de design practica si extrem de chic in acelasi timp.
Locuinta ta trebuie sa iti ofere maximul de confort de care ai nevoie si pe care il poti obtine indiferent de dimensiunile de care dispune aceasta suprafata. Delimitarea zonelor cu utilitati diferite (respectiv livingul, spatiul pentru dormit si bucataria) reprezinta secretul pe care te poti baza in amenajarea garsonierei tale. Aceste treceri dintr-un spatiu in celalalt nu trebuie sa fie, insa, foarte contrastante, ele putand fi realizate prin intermediul finisajelor (ex: pardoseli diferite, dar in nuante complementare) sau al accesoriilor (panourile decorative pot fi integrate cu succes in casa ta).
Daca garsoniera este prevazuta cu balcon, atunci poti sa il folosesti ca o extensie utila si sa il transformi intr-un spatiu cu o functionalitate anume. De exemplu, balconul poate deveni o zona in care se serveste masa, sau poate chiar un mini-dormitor pentru cel mic. Foloseste-te de un mic truc si imbraca peretii in tapet cu dungi verticale, pentru a conferi amploare spatiului. In acelasi timp, iti recomandam sa optezi pentru culori deschise, care vor face ca locuinta sa para mai mare decat este in realitate.
Chiar daca, poate, nu i se acorda suficienta importanta in mod normal, lumina este esentiala pentru amenajarea unui spatiu de dimensiuni reduse. Aceasta contribuie la crearea unui spatiu aerisit, care capata proportii, din punct de vedere optic. Asadar, asigura-te ca garsoniera ta beneficiaza de cat mai multa lumina, fie ea naturala sau artificiala. Ferestrele mari sunt, desigur, ideale in acest tip de spatiu, dar daca configuratia casei tale nu este predefinita astfel, poti obtine aceleasi efecte alegand corpurile de iluminat potrivite.